Cambridge Movers (A1)
Pregătire examene Cambridge YLE
- Program
- Luni, 16:00 – 17:00
- Grup țintă
- Clasele II – III
- Tarif
- 70 lei/ședință
Despre curs
Engleza va fi firul roșu al conversațiilor și interacțiunilor noastre. Presărând multă bună dispoziție, vom pune bazele unei cunoașteri solide a limbii. Prin jocuri și lucru pe echipe vom deveni experți în comunicarea eficientă în engleză, dezvoltându-ne vocabularul și căpătând încredere în capacitatea de exprimare liberă.
Copiii vor participa la cursurile de pregătire Cambridge conform nivelului la care stăpânesc limba engleză, indiferent de vârstă. Cazurile particulare vor fi evaluate de catedra de engleză și integrate la nivelul corespunzător.
La finalul anului, elevii au posibilitatea de a se înscrie la examenele Cambridge, aliniate la Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR). Examenele se desfășoară chiar la noi în școală, IDEES fiind centru autorizat de testare din anul 2021. În anii școlari precedenți, peste 80% din copiii care au susținut examenul au obținut scorul maxim la testare (15 scuturi), toți elevii obținând nivelul țintit.
